O călătorie fascinantă va începe în inima Transilvaniei, într-unul dintre puținele orașe medievale care există în lume. Sighișoara, este totodată și printre puținele orașe bine păstrate și populate din România, cu o imagine, arhitectură și istorie aparte. Lumea breslelor va atrage copiii prin istoria unică pe care o transmite, iar activitățile distractive și diverse se vor îmbina perfect cu acest cadru medieval.
Ziua mult așteptată a sosit! Vom face cunoștință cu echipa de ghizi și animatori și vom învăța despre istoria cetății medievale din Sighișoara prin activități distractive și captivante. Fiecare breaslă (echipă) este condusă de un staroste (căpitan), iar aceștia își vor alege o breaslă și vor confecționa un steag care să-i reprezinte. Seara își vor prezenta membri breslei, steagul, și vor trece prin probe de cunoaștere a echipei.
În prima parte a zilei, ne distram la “Jocurile breslelor” menite să consolideze echipele și să pună la încercare atenția, gândirea și mobilitatea copiilor. După prânz, vom avea parte de activități demne de niște adevărați aventurieri și ne vom dezvolta îndemânarea la tir cu arcul, pușca, pistolul și praștia. Seara, cei mici se vor distra la întâlnirea breslelor și va avea loc “Petrecerea Medievală tematică”.
Pentru a nu pierde nicio clipă din timpul petrecut în tabără, imediat după micul dejun, vom pleca spre Cetatea Sighișoarei, singura cetate medievală locuită, din România. Pe tot parcursul acestei drumeții, vom avea parte de o veritabilă lecție de istorie și vom descoperi tainele unor locuri străvechi. Pentru că din fiecare experiență trebuie să învățăm cât mai mult, ne vom avânta pe tiroliană. După masa de prânz ne aventurăm spre jocurile competitive unde echipele vor încerca să obțină cât mai multe puncte. După cină vom organiza un concurs de karaoke.
*** Pentru a descoperi împrejurimile zonei, în aceasta zi se alege o variantă de excursie opțională dintre cele propuse de noi.
Din inima țării în inima pământului! Astăzi pornim din Sighișoara, către o minune subterană, Salina Turda. Pornim animați de o informație care plasează Salina Turda printre cele mai spectaculoase destinații din lume. Camera ecoului, pereții cu formațiunile făcute de apa ce se prelinge prin unele locuri, galeriile întortocheate, utilajele vechi folosite de oameni la extracția sării, plasează mina pe lista atracțiilor de neratat. Următorul obiectiv al excursiei noastre este fabrica de experimente, un loc unde cei mici se vor bucura de un mod inovator de cunoaștere a diferitelor lucruri ce ne înconjoară. Seara, se va încheia cu vizionarea unui film la “cinematograful” organizat în interiorul hotelului.
După micul dejun, ne aventurăm spre jocurile competitive cu apă, unde cei mici se vor distra și concura în același timp. După-amiază ne vom testa curajul și aptitudinile de cățărători pe panoul de escalada, construit special pentru a testa curajul și îndemânarea celor mici. De asemenea vom învăța să ne menținem echilibrul pe slackline, denumit și podul indian iar jocurile ne vor face să intrăm iarăși în competiție. Pentru că este ultima seară petrecută împreună, ne vom strânge în jurul focului de tabără, vom cânta împreună cântece de tabără și ne vom aminti de cele mai frumoase și haioase întâmplări.
Iată că am ajuns în ultima zi de tabără, zi în care va avea loc festivitatea de premiere. Cu gândul la revederea din vara ce va urma, ne întoarcem către casă, amintindu-ne de ghizi, prieteni noi, aventură și locuri frumoase.
Perioada
Varsta participanti
Capacitatea taberei
Durata taberei
Transport
Regim de masa
Echipa taberei
Excursii optionale