Stațiunea Poiana Brașov, Perla Carpaților, este locul ideal în care copiii se pot bucura de natură. Pentru micii aventurieri această stațiune va deveni un mare loc de joacă în care vor avea parte de multe experiențe noi și vor învăța, alături de ghizi, importanța lucrului în echipă.
Ajunși la hotelul pe care toți îl vom numi acasă timp de o săptămână, vom intra încet, încet, în spiritul taberei. Vom face cunoștință cu echipa de ghizi, care ne vor încânta cu energia lor pe parcursul săptămânii, vom alege echipele de cavaleri templieri şi cavaleri teutoni. Fiecare echipă va primi bandane de culoare diferită pe care le vor purta cu mândrie toată săptămâna. Participanţii îşi vor alege căpitanii, numele echipei și își vor confecţiona un steag, care îi va reprezenta pe toată perioada aventurii.
E timpul sa înceapă competiţia. După micul dejun vom porni în drumeţia cu obstacole şi vom participa la diferite jocuri, menite să unească echipele şi să dezvolte spiritul de competiţie. În a doua parte a zilei, vom porni la vânătoarea de puncte, unde vom învăța să devenim buni țintași la tiruri, tragem cu arcul. praștia, pușca și pistolul. Vânătoarea se va încheia cu un campionat de Pac-Pac. Seara, ne vom distra la minidiscoteca amenajată de ghiduşi.
În prima parte a zilei ne vom distra în excursia inclusă în program la piscina exterioară de la Paradisul Acvatic din Brașov cu jocuri specifice de apă, pe toboganele impunătoare și pe lazy river din parc, prilej cu care ne vom încărca bateriile pentru a participa cât mai activ la toate surprizele pregătite după-amiază. În a doua parte a zilei ne vom antrena cu toate echipele în cea mai spectaculoasă vânătoare de comori și orientare cu busola. Seara ne distrăm la petrecerea de Just- Dance, unde cavalerii sunt invitaţi să vina costumaţi.
"*** Pentru a descoperi împrejurimile zonei, în această zi se alege o variantă de excursie opțională, dintre cele propuse de noi.
“Călătorului îi stă cel mai bine pe drum”. Cu acest proverb în minte pornim în excursia aleasă, însoțiți de cadrele didactice și de ghizii de la care vom afla o mulțime de lucruri interesante despre locurile vizitate.
Avem o zi întreagă la dispoziţie să fim printre fericiţii vizitatori care vor admira punctele de atracţie din acest minunat oraş aflat în centrul ţării, orașul Brașov. Avem posibilitatea de a admira Piaţa Sfatului cu ale sale clădiri istorice dominate de Biserica Neagră, trecând în cele din urmă pe strada Sforii (a doua cea mai îngustă stradă din Europa) pentru a ajunge la Poarta Schei. După aceea ne vom îndrepta către Prima Școală Românească, unde vom descoperi cum mergeau copiii la școală în trecut și cum erau confecționate vechile cărți înainte să apară tiparul. Pentru că oraşul pune la dispoziţie numeroase obiective turistice, putem alege să vizităm între grădina zoologică cu minunatul Planetariu şi Parc Aventura.
Seara, se va încheia cu vizionarea unui film la “cinematograful” organizat în interiorul hotelului.
Începem ziua cu bună dispoziție la înviorarea dansantă. Astfel, ne vom încălzi, căci ne așteaptă o drumeție captivantă unde vom pleca, echipați corespunzător, spre Muntele Postăvaru*, urcând cu telecabina, urcare urmată de o frumoasă coborâre pe potecile ce ne duc spre Poiană. În partea a doua a zilei ne aşteaptă aventura la înălţime, unde ne testăm curajul la tiroliană, panoul de escaladă şi jocurile competitive.
*Telecabina Poiana Braşov - Postavaru - 25 lei/copil 35 lei/adult - tarif practicat în vara 2024, acesta poate suferi modificări în sezon 2025.
În ultima seară ne vom lua la revedere de la tabără, ne vom distra și vom petrece cu cântece la chitară în jurul focului de tabără.
Și iată că a sosit și ultima zi, ziua festivității de premiere în care ne vom aminti momentele frumoase petrecute împreună. Vom pleca din tabără cu un bagaj de cunoștințe mai bogat, cu multe amintiri plăcute și mulți prieteni noi.
Perioada
Varsta participanti
Capacitatea taberei
Durata taberei
Transport
Regim de masa
Echipa taberei
Excursii optionale