tabara-humor-2017-ziua-317-1548236057.jpg
Sub Vraja lui Dracula - 3 zile
  • Locatie
    Predeal
  • Tipul excursiei
    MINITABERE
  • Unitate cazare
    Hotel/Pensiune   

Ce loc poate fi mai potrivit ca să petrecem sfârșitul de an școlar, dacă nu în Predeal, stațiunea aflată la poalele munților? Și pentru că trebuie să avem cea mai bună pregătire pentru a ne distra la munte, ne vom cățăra pe panoul de alpinism, ne vom da pe tiroliană, vom nimeri țintele cu arcul, pușca, pistolul și blowgun și cel mai important, ne vom distra la o super seară de discotecă. Predealul ne așteaptă la distracție!

Ziua 1 – Ce loc poate fi mai potrivit ca să petrecem banchetul de sfârșit de an, dacă nu în Predeal, stațiunea aflată la poalele munților Carpați? Așadar, pornim cu pași repezi spre cazarea noastră și, odată ajunși, vom face cunoștință cu echipa de super ghizi. Și cel mai bine ne vom cunoaște odată ce vom începe să cântăm împreuna la karaoke și să dansăm la mini-discotecă.


Ziua 2 – Dimineața începe cu o scurtă înviorare, un mic dejun copios și multe zâmbete. În prima parte a zilei ne vom asuma rolul de mici vânători de munte și vom învăța cum să tragem la țintă cu pușca, arcul și pistolul, apoi în a doua parte a zilei, vom avea parte de multă aventură cu cățărarea pe panoul de alpinism și tiroliană. Seara ne adunăm în jurul focului de tabără pentru a împărtăși cu colegii impresii din activitățile de peste zi.


Ziua 3 – După micul dejun, ne bucurăm de jocuri de echipă. După premiere ne luăm la revedere de la tabăra noastră dragă și vom merge să vizităm Castelul Bran. În cursul serii ne întoarcem în Iași.


Autocar
44 plătitori + 4 gratuități 32 plătitori + 2 gratuități 26 plătitori + 2 gratuități
495 lei/pers. 539 lei/pers. 589 lei/pers.


  • Varsta participanti

    6-14
  • Capacitatea

    28-48
  • Transport

    Autocar
  • Regim de masa

    2 Mic Dejun, 2 Prânzuri și 2 Cine
  • Echipa taberei

    2 ghizi
  • Durata

    3 zile

Notă:

* Pentru un banchet sau o mini-tabără memorabilă, contracost, se poate organiza cina festivă.

* În lunile aprilie, mai și iunie, la cerere, în ultima seară se poate organiza foc de tabără.

* Atelierele și jocurile pot fi înlocuite sau personalizate la cerere cu alte ateliere/ jocuri competitive/ tiroliană/ escaladă/ drumeție/ treasure hunt/ orientare cu busola sau tiruri.

* În cazul în care unitatea de cazare pentru care s-au calculat tarifele din catalog nu are disponibilitate, tarifele se pot modifica.

Tariful include:

  • Cazare cu pensiune completă 2 nopți (3 zile) la hotel/pensiune 3*,  în camere de 2, 3 și 4 locuri, fără paturi supraetajate, cu baie proprie,
  • 2 mic dejun, 2 prânzuri, 2 cine,
  • transport cu autocar clasificat pentru turism,
  • animatori și ghizi de turism autorizați,
  • materiale necesare activităților din mini-tabără,
  • gratuități pentru profesori,
  • diplome și premii pentru fiecare echipă.
Tariful nu include:

  • Intrările la obiectivele turistice pentru elevi și adulții însoțitori,
  • taxa de parcare pentru autocare,
  • alte servicii în afara celor menționate în program.
WhatsApp Alert